joi, 23 iunie 2016

Despre viețuirea în doi


Câteodată ajungem să ne întrebăm ce înseamnă viaţa aceasta, care este esenţa ei de fapt? În fiecare zi aceeaşi placă, speli, faci de mâncare, mergi la job, la cumpărături, te ocupi de copii, îţi faci timp pentru cei dragi, mai nou Facebook cât încape şi mai puţin Dumnezeu. Pentru unii, viaţa poate însemna doar asta, sau chiar mai puţine lucuri din toate câte am enumerat. Însă puţini văd viaţa ca pe un dar. 




Ştiu, fiecare are concepţia lui şi este liber să aleagă/să gândească ce şi cum vrea despre viaţa asta. De aceea în momentul de faţă scriu mai mult pentru mine, sunt ca un jurnal ce îşi scrie gânduri, idei. Se spune că este bine să te descarci prin ceva ce îţi face ţie bine. Eu mă descarc scriind, alteori cântând. Nu îmi pun des sentimentele, gândurile pe tavă, dar dacă am gânduri bune de împărtăşit, o fac. Nu sunt genul de om care să influenţeze lumea cu tot felul de prostii, mai exact cu ceva rău. Pentru mine este de ajuns dacă te regăsești în cele scrise sau dacă ți-a plăcut o idee, un gând.

Unde vroiam să ajung? Cred cu tărie că viața înseamnă familie, iubire, respect, dăruire, dedicare, ajutor. Ei bine mai cred că lucrurile se schimbă atunci când viața devine una cu celălalt, atunci când două inimi se unesc în fața lui Dumnezeu. Se spune că, unirea deplină între un bărbat și o femeie corespunzând unei iubiri desăvârșite, este netrecătoare. Cel puțin așa îmi place mie să cred. Pentru că fiecare a găsit în celălalt nu un obiect, ale cărui posibilităti de satisfacere sunt limitate și care se ascunde ca persoană atunci cand e tratat ca obiect, ci o persoană inepuizabilă și vesnic nouă în capacitatea și imaginația ei de autodăruire. Cei doi se iubesc pentru că se completează, pentru că nu-și sunt uniformi. 

Iubirea nu se naște între două suflete care nu sună la fel, ci care sună "armonic", spune Schiller. Iubirea este un schimb de ființă, o întregire reciprocă. Iubirea imbogățește pe fiecare pentru că primește și dăruieste la nesfârșit, pe când ura sărăcește pentru că nu dă și nu primește nimic. Bărbatul găseste în femeie o taină indefinită. Ea iși cunoaște niște insuficiențe care se cer după o întregire prin bărbat, de aceea îl iubeste pe bărbat, și bărbatul la fel. Căsătoria e în același timp dragoste și ajutor, bucurie de celălalt și răbdare a lui. Pentru toate acestea se dă celor doi ce se căsătoresc harul dumnezeiesc. Iubirea unește uimirea în fața tainei celuilalt și răbdarea neputințelor lui și ajutorarea lui în ele. În iubire, amândoi devin tari. Bărbatul se întregește așa de mult prin femeie, deoarece ea este cealaltă jumătate a speciei și numai împreună cu ea bărbatul formează omul întreg și numai în unire cu ea se realizează ca bărbat. Și femeia la fel. Se spune că bărbatul este cel ce completează femeia, si viceversa. Și dacă bărbatul nu completează de fapt femeia și nu e completat de ea, nu se realizează ca barbat, precum nici femeia, ca femeie. Viețuind împreună, cele două persoane se configurează una după cealaltă, incât bărbatul se completează și ca persoană prin femeie, și invers. (spune Schiller)

De aceea cred că este foarte important ca în viața aceasta și așa plină de suferință, ca bărbatul să fie alături de femeie în momentele grele cu o vorbă bună, cu o mângâiere, să contribuie la creșterea copilului și să ajute în cele casnice și invers. Pentru că nu știu de ce, dar în ziua de azi femeia a ajuns să le facă pe toate, și muncă, și casă, și grijă de copii si grijă de soț. 

Așadar apreciați ceea ce aveți lângă voi, iubiți și trăiți frumos!
Acestea au fost gândurile mele pentru seara aceasta.

O seară cât mai frumoasă vă doresc! Pe curând!