luni, 25 iunie 2012

Curs festiv, amintiri



Promoția 2012, psihologie

Joi 21 iunie, ultima zi în care ne-am reunit, profesori, studenți, părinți ! Cu emoții am depășit și acest moment, cu gândul că ne vom revedea peste ani !
Acești trei ani de facultate, pentru mine au fost și grei, dar şi frumoşi, am învățat cum să învăț calupuri întregi de cărţi, cum să mă descurc în situații grele, atunci când nimeni nu îți oferă nici un sprijin sau vreo informație. Am învățat multe lucruri despre fiinţa umană, de fapt cum se formează un copil, începând de la un ovul și un spermatozoid, ce înseamnă perioada de nou născut, cum trece prin toate stagiile copilăriei, pînă la a fi un adolescent şi apoi adult, un om matur, dar şi ce înseamnă un om de vârsta a treia. Și acestea fac parte doar dintr-o disciplină și anume psihologia dezvoltării, însă mai sunt și multe alte discipline care mi-au atras atenţia și care ne vor fi de folos în carierea de psiholog de acum încolo!
Nu pot să uit cum în timpul acestei facultăți ne-am format prietenii, am participat la diferite activități din cadrul asociației "Societatea pentru psihologie", cum ar fi "Fii și tu un Moș Crăciun", Seara de colinde, Seara filmului psihologic, conferințe, balul bobocilor și excursii! Cu siguranţă o să îmi aduc aminte cu drag de toate momentele petrecute în facultate, de colegi și de unii profesori!

                 
                  Câteva fotografii, amintiri din cadrul facultății în ordinea trecerii timpului!


Excursie, anul 1, Vatra Dornei

bal psihologie, anul 1

bal psihologie

bal psihologie anul 2

bal psihologie
bal psihologie
Premierea participantilor


la un vin fiert !

la colinda, anul 2 !
la drum cu renii, pentru împărțirea darurilor :D

la colinda anul 3
Seara de colinde, anul 3

Grupa 7, anul 3

Grupa 7, la distractie

Banchet University

Curs festiv, The End!


                                                             

vineri, 15 iunie 2012

Momente de visare :) !

15.06.2012

In momentul acesta îmi permit să visez un pic :D, așa încât îmi expun unele din dorințe aici, sa mi le întipăresc mai bine :x !
Prima destinație de anul acesta aș vrea să fie Costa Brava, o regiune din nord-estul Cataluniei, la nord de Barcelona!






...o dorință, care cândva va deveni realitate :)), îmi permit să visez așa-i? :D



Îmi doresc să avansez în carieră...


Îmi doresc, bucurii, reușite, satisfacții...


                                                                 Îmi doresc să fiu o stea !